Forum Culinar: Dieta Montignac - Cușma lui Guguță - Forum Culinar

Salt la continut

Pagina 1 din 1
  • Nu puteti crea un topic nou
  • Nu puteti replica pe acest topic

Dieta Montignac - Cușma lui Guguță ... de F1 (versiunea mai modernă cu clătite)

#1 Useril este offline   sorinadaniela 

  • Bucatar sef
  • PipPipPipPip
  • Grup: Blue
  • Postari: 3,694
  • Inregistrat: 25-November 09
  • LocationVicenza (Italia)

Postat 26 December 2016 - 12:06 AM

Acum câteva săptămâni verișoara mea D.a susținut examenul de licență la care am fost și eu invitată. Cu această ocazie am cunoscut câțiva prieteni de-ai ei.
La prânzul de după examen am avut vecini de scaun un băiat și o fată (frați) moldoveni de peste Prut. Am vorbit de câte în lună și în stele... M-am simțit bine!
Din vorbă-n vorbă s-a ajuns la vacanțele petrecute la bunici, la dulciurile făcute de bunica și uite așa am auzit eu pentru prima dată de Cușma lui Guguță. Nu prea știau ei să-mi explice nimic despre procesul tehnologic, dar din ingredientele folosite și părerile lor superpozitive despre rezultatul final am început să visez și eu.
Tot vecină de scaun o aveam și pe verișoara mea P. (sora sărbătoritei) care începe să-mi spună că a mâncat dulcele respectiv la o prietenă de-a mamei, moldoveancă de peste Prut și ea.
Nu prea reușeam eu să înțeleg despre ce tot vorbeau ei... așa că am dedus cum că ar fi vorba de ceva tip clătite.
Un lucru e cert, mi-a rămas ideea bine înfiptă în căpățână.
Ieri din impuls am trecut la informare pe internet și spre surprinderea mea am găsit imediat surse de inspirație. Mi-am dat seama că au doar un pic de-a face cu clătitele, un pic spre nimic... Dar cineva înaintea mea s-a gândit să facă acest dulce cu clătite. Foarte fericită am fost, așa că am trecut la atac.
V-am înnebunit cu vorbăria, hai să trecem la atac.

Pentru clătite de o viață folosesc rețeta Sandei Marin, acum bineînțeles adaptată la Monti F1. Voi folosiți ce rețetă doriți.

5-6 ouă
500g făină monti
2 lingurițe fructoză
un pic de sare
2-3 linguri de ulei de floarea soarelui
100ml smântână dulce
apă minerală la ochi până când obțineți consistența dorită (eu între 1l-1,5l)

După ce am amestecat bine cu furculița am lăsat aluatul la odihnit timp de o oră.
Apoi am trecut la făcut clătitele. Am folosit o tigaie mare pentru a obține clătite mari. Bineînțeles că am reușit să rup câteva datorită mărimii exagerate... A contat în rezultatul final (veți înțelege imediat despre ce vorbesc).

Am umplut clătitele cu dulceață de vișine făcute de mine anul acesta (cu fructoză).

În rețeta "originală" se folosește cu succes frișca eu am descoperit de curând o cremă de care ne-am îndrăgostit: mascarpone și frișcă. Excepțională!

500g mascarpone
500g frișcă (nebătută)
puțină fructoză... nu știu câtă, după gust, eu oricum pun puțină

Se pun toate într-un castron, punem mixerul în funcțiune și facem crema. Simplu și eficient.

Acum se trece la asamblarea cușmei.

Imagine atasata: monthly_12_2016/post-133-14827023363338.jpg

Pe o farfurie întindem un pic de cremă, peste care începem să așezăm clătitele

Imagine atasata: monthly_12_2016/post-133-14827023905751.jpg

După cum vă spuneam am rupt un bun număr de clătite, așa că în loc să plec cu o bază de 5 clătite a trebuit să plec cu una de 4. Asta-i viața!
Îmbrăcăm clătitele în cremă și trecem la stratul superior, mereu cu o clătită în minus...

Imagine atasata: monthly_12_2016/post-133-14827028107516.jpg

Imagine atasata: monthly_12_2016/post-133-14827028573636.jpg

Tot înainte clătite, cremă, clătite, cremă până ajungem la o clătită...

Imagine atasata: monthly_12_2016/post-133-14827029682511.jpg

Îmbrăcăm totul bine în cremă...

Imagine atasata: monthly_12_2016/post-133-14827030324109.jpg

Imagine atasata: monthly_12_2016/post-133-14827030579216.jpg

Imagine atasata: monthly_12_2016/post-133-14827030803015.jpg

Răzuim ciocolată cu min 70% cacao (eu 72%)...

Imagine atasata: monthly_12_2016/post-133-14827032182912.jpg

Imagine atasata: monthly_12_2016/post-133-14827032607318.jpg

Mai greu de scris decât de făcut... Secțiune

Imagine atasata: monthly_12_2016/post-133-14827033284701.jpg

Indicat e să se facă cu o zi înainte și apoi pus la frigider până se va devora. Eu l-am făcut aseară și s-a păpat azi la prânz. Nebunie! Simplu și de efect!
Bine, nu e perfect ca la dna inginer :-* dar nu-i că mă interesează prea tare, e prea bun ca să bag de seamă imperfecțiunile.
Dacă vă atrage spor la treabă!
Sorina

#2 Useril este offline   boni 

  • Bucatar sef
  • PipPipPipPip
  • Grup: Green
  • Postari: 3,355
  • Inregistrat: 25-November 09
  • LocationSibiu

Postat 26 December 2016 - 08:13 AM

Oai ce fain ți-a ieșit!!! Nu știam cum se numește dar vazusem cândva, de mult, așa ceva și nu m-am îndurat să încerc. Acum parcă nu mai pare așa de greu de făcut. Imagine postata Poate, poate îmi fac și eu curaj.
Să vă fie de bine și sărbători frumoase în continuare. Imagine postata

#3 Useril este offline   sorinadaniela 

  • Bucatar sef
  • PipPipPipPip
  • Grup: Blue
  • Postari: 3,694
  • Inregistrat: 25-November 09
  • LocationVicenza (Italia)

Postat 26 December 2016 - 09:09 AM

Mulțumim frumos, Boni! Sărbători fericite și vouă!

Să știi că nici rețeta originală nu e dificilă dar nu prea mă atrăgea ideea în seara de Ajun să fac un aluat, să-l las la frigider, să fac rulourile, să folosesc cuptorul... Nu aveam nici vișine proaspete.
Oricum, nu aș ști să-ți spun de ce mă atrage mai mult varianta modernă cu clătite... Poate unde mi l-am imaginat de la început în acest mod.
Știi ce m-a surprins cel mai mult? Atât când eram copil la mama cât și acum când am copiii mei nu am ajuns niciodată la răcirea clătitei. În mintea mea clătita e caldă... Doar că aici se mănâncă rece și e la fel de bună.

Și o altă idee de la vecinii mei de scaun: putem folosi fructe proaspete în clătite dar și printre clătite și frișcă (ex. căpșuni).
Sorina

Arata acest topic


Pagina 1 din 1
  • Nu puteti crea un topic nou
  • Nu puteti replica pe acest topic

1 useri citesc topicul
0 membri, 1 vizitatori, 0 utilizatori anonimi


Parteneri: Creare site de prezentare Creare site responsive Creare site